Cum putem lucra împreună

carmen țenescu

SECRETUL SUCCESULUI E LA MINE, IAR VOINȚA E LA TINE!

Ce se întămplă atunci când începi o dietă?

O schimbare în bine.

Vei avea o diversificare a alimentelor pe care le consumi zilnic.

Vei fi mult mai atentă la cantitatea pe care o vei avea în farfurie.

Vei pune accent pe alcătuirea celei mai bune combinații.

Vei reduce numărul de calorii pe care le consumi zilnic.

Vei invăța să-ți organizezi mesele.

Iar REZULTATELE vor fi pe măsura efortului depus:

– creșterea încrederii în propria persoană;
– mai puține kg pe cântar;
– o stare generală mult mai bună;
– un stil de viață echilibrat;
– mai multă fericire.

Iar eu, în toată această perioadă, voi fi cealaltă jumătate a echipei noastre, și voi face tot ceea ce este necesar, astfel încât sa ne atingem obiectivul stabilit.

NUTRISIMO START

Este un program special dedicat persoanelor care doresc să atingă greutatea optimă și să-și însușească un stil de viață sănătos.

Este un “abonament de scădere în greutate”. Lunar.

Abonament în care tu ai voie să te bucuri de mâncare sănătoasă.

Eu mă ocup pentru tine de:

– interpretarea analizelor medicale;
– analiza jurnalului alimentar;
– analiza obiceiurilor și preferințelor alimentare;
– stabilirea numărului meselor și gustărilor;
– stabilirea intervalului orar al meselor;
– calcularea unui necesar caloric;
– monitorizarea calității alimentelor consumate;
– implementarea programului nutrițional personalizat;
– urmărirea echilibrului alimentar;
– monitorizarea săptămânală a greutății corporale;
– adaptarea permanentă a dietei pe principiile diversității și echilibrului alimentar.